Mi se pare complet aiurea sa mai existe oameni atat de naivi incat sa ajunga sa faca parte dintr-o secta...si totusi exista.
Cat de....aiurit poti fi sa te bagi in ceva de genul acesta? habar nu am si nici nu cred ca voi afla vreodata; in orice caz nu am stiut ca exista atat de multe secte in romania,marea majoritate avand destul de putini adepti si nefiind prea cunoscute.Ce motiv am sa scriu despre lucrurile astea? e foarte simplu,nici acum nu-mi vine a crede ca exista atatea persoane ce pot fi prostite usor de oricine are chef sa faca asta!
Sectele “necunoscute” din Romania Conform definitiei din Dictionarul Limbii Romane:"secta reprezinta o comunitate religioasa desprinsa de biserica oficiala respectiva, sau un grup (inchis) alcatuit din adeptii unei doctrine (filozofice sau politice). Lideri convingatori, sarmanti si apti sa subjuge masele. Adeptii lor, docili si creduli". Cam aceasta este componenta sectelor religioase, din ce in ce mai numeroase si in Romania. Sunt grupari de care opinia publica nu a auzit, insa ele functioneaza cu acte in regula, cu aprobari date de insusi statul roman, cum este cazul sectei “Copiii Domnului”, care functioneaza, ce-i drept, sub alt nume, acela de “Fundatia Romana Familia”. Prelatii ortodocsi reneaga aceste culte, declarand ca acestea distorsioneaza ideea de crestinism si se folosesc mai degraba de practici oculte pentru a-i momi pe oameni, promitandu-le viata vesnica, de obicei in schimbul unor sume de bani. Ca si cum ar fi niste alchimisti(cine stie ce urmasi de-ai lui einstein)care au descoperit secretul vietii de dupa moarte, liderii sectelor obscure din Romania isi continua activitatea, feriti de ochii autoritatilor, de obicei in comunitati restranse, uitate de lume Vidrenii mor, refuzand ajutorul medical.
Primul exemplu este acela al sectei Vidrenilor, care are drept “cartier general” satul Maguri Racatau, din judetul Cluj. Satenii sustin ca membrii sectei mai sus aminite nu se expun vietii publice, preferand mai degraba izolarea. Astfel, ceea ce se cunoaste despre ei este faptul ca liderul acestei grupari le-a spus “supusilor” ca Dumnezeu i-a ordonat, intr-un vis, sa ii adune pe credinciosi si sa ii izoleze de restul comunitatii. Membrii acestei secte s-au desprins de
Biserica Penticostala , iar numarul adeptilor se ridica, in satul clujean, la 100 de persoane. De asemenea, conducatorii sectei, Ion si Nicolae Vidreanu, au pus bazele gruparii acum 20 de ani, timp in care s-au opus vehement canoanelor bisericii din care faceau parte. O caracteristica a acestei secte esta faptul ca membrilor le este interzis accesul la medic, chiar si cazurile de extrema urgenta, cum sunt nasterile, fiind rezolvate fara
cadre medicale . Visarion, liderul cu chip de Iisus O alta secta despre care se stie putin este cea condusa de rusul Nikilai Anatolievici Torop. Acesta si-a luat numele de Visarion si isi propovaduieste religia in Siberia, insa are adepti si la noi in tara. Frapanta este asemanarea liderului cu actorul principal al filmului “Iisus din Nazaret”, in regia lui Zeffirelli, fapt care s-a constituit intr-un avantaj real pentru Torop, care nu a intarziat sa isi infiinteze o secta, “Biserica Ultimului Testament”. Acesta propovaduieste “amurgul” lumii, pe care adeptii il credeau a se petrece in 2003, insa “profetia” a dat gres, am spune noi. Secta se gaseste in Siberia, intr-un oras numit “Cuvantul” sau “Orasul Soarelui”, unde se construiesc asezaminte menite sa reziste urmatorului potop. “Copiii Domnului” functioneaza sub ocrotirea statului roman Cunoscuta sub denumirea de “Fundatia Romana Familia”, inregistrata printr-o hotarare judecatoreasca a Tribunalului Bucuresti, secta “Copiii Domnului” sunt adeptii asa-numitei “legi ale Iubirii” si planuiesc o “revolutie a lui Iisus”. Membrii sectei manifesta o dragoste foarte pregnanta, mai ales unii fata de altii, drept pentru care fondatorul, Davis Moses Berg, a fost acuzat de proxenetism si prostitutie. O fundatie sub care secta se ascunde in Romania este si “Farmecul Cerului”, cunoscuta publicului prin cazul de la Zagujeni, Caras Severin, cand unei femei i se refuza ingroparea de catre membrii propriei familii, pentru ca acestia credeau in invierea ei. “Apostolii” sau “sexul liber”
Secta a fost infiintata in 1992 iar numarul adeptilor nu este mai mare de cateva sute. Ideologia acesteia se bazeaza pe raporturile sexuale libere, neigradite de lege, acestea fiind considerate singura cale de eliberare si fericire a omului. Membrii sectei practica orgiile sexuale si sexul in grup, fara a tine cont de gradul de rudenie dintre ei. Biblia este interpretata intr-un mod diferit, astfel ca membrii sectei considera ca, din cauza puritanismului Bisericii Ortodoxe, cartea sfanta a fost “amputata”. Acestia sustin ca insusi Iisus Hristos ar fi intretinut relatii sexuale si chiar si-a indemnat apostolii sa procedeze la fel, de unde si denumirea sectei. Moon si Baha’i, doua secte pasnice Membrii acestei sectei si-au desfasurat initial activitatea in Republica Moldova, insa, in scurt timp, au patruns si in Romania. Membrii gruparii si-au facut inaugurarea in Romania acum 11 ani, sub numele de “Federatia Familiilor pentru Pacea Lumii din Romania”. Participantii au semnat o clauza in formularul de inscriere prin care treceau de la religia ortodoxa la secta Moon. Baha’i este una dintre sectele cele mai bine organizate la nivel mondial, care a patruns si ea, la noi in tara, promovand idei revolutionare despre unitatea tuturor religiilor. LA noi in tara, secta s-a dezvoltat rapid, in prezent numarind sase centre teritoriale si unul la Bucuresti. Aum Shinrikyo a organizat atentatele din Japonia Secta a intrat in vizorul romanilor prin atentatele pe care le-a produs in Japonia, soldate cu mai multe mii de morti. Liderul sectei, in prezent in inchisoare, se considera, si el Iisus Hristos, precum si Buddha reincarnat. Caracteristica este aceea ca adeptii refuza orice insitutie a statului. In Romania, nu a ctiveaza in cadru legal, insa s-a incercat infiintarea unei fundatii, la fel ca si in celelalte cazuri. Influenta gruparii se resimte in zona Moldovei, cu un centru in Bacau si altul linga muntele Ceahlau. Se pare ca membrii gruparii sunt sprijiniti financiar si logistic din Rusia, unde secta are zeci de mii de membri.
Cam atat am putut eu sa gasesc pe net despre sectele ceva mai necunoscute din Romania.......acum e alegerea fiecaruia cat si cum isi strica viata,dar ceea ce am incercat sa arat aici este faptul ca e mult mai bine sa aflii in ce te bagi inainte de a fi prea tarziu.....si inainte de a fi prea indoctrinat de catre niste persoane care totusi nu sunt cu nimic mai bune sau mai proaste decat tine!!!Sunt doar niste oameni ca tine si ca mine,cu ceva mai multa rautate in suflet si cu o dorinta exagerata dupa parerea mea, de a detine controlul asupra altora!